sâmbătă, 24 septembrie 2011

sirop de menta


În această vară am descoperit un sirop care m-a răcorit în zilele fierbinţi ale verii, dar care poate să mă încânte şi în zile scurte de iarnă alături de o prăjitură. Nu este costisitor, este sănătos, nu conţine „E”-uri sau alţi conservanţi şi are un gust şi parfum minunat. Şi cum mai poţi culege menta din gradină, poţi pune ceva frunze la congelator (ca şi leuşteanul), sau poţi să faci acest minunat sirop.

Ingrediente:
 1 mănunchi mare şi stufos de mentă
3 lămâi
3 litri apă
2 felii mici de ghimbir
1,0kg zahăr 
2-3 cuisoare
 Preparare:
Spală menta bine în jet de apă rece, înlătură ramurile  groase, lemnoase, şi păstrează frunzele şi lăstarii subţiri. Pune menta într-un blender şi toacă bine.
Toacă bine şi lămâile. Pune la fiert într-o oală 3 litri de apă şi când dă în clocot adaugă zahărul/ mierea şi ghimbirul. Fierbe cam 20-30 minute la foc domol după care închide focul şi adaugă imediat menta şi lămâile tocate.
Acoperă oala cu un capac, înfăşoară-i pereţii într-o pătură groasă şi lasă la răcit până a doua zi, după care strecoară siropul într-un prosop de bucătărie (menta tocată poate fi foarte măruntă) şi mai pune-l pe foc, dar înainte de a începe să fiarbă, închide focul şi răstoarnă siropul în sticle de sticlă, închide-le ermetic şi acoperă-le cu pături groase pentru a se răci treptat. Dar pune deoparte şi câteva sticle pentru consumul imediat şi te vei delecta cu ceva deosebit. Nu am pus colorant industrial pentru a-i da culoare, am preferat să fie cât mai natural. Am căutat pe diferite sit-uri despre coloranţi naturali, dar nu am găsit nimic despre culoarea verde. (Aştept, poate îmi vei spune chiar tu! Mulţumesc!)
Dar indiferent dacă vei folosi colorant sau nu, să ştii că este un sirop plăcut, soft, pe placul tuturor, uşor, răcoritor. Parfumul său unic, inconfundabil, nu poate fi uitat uşor, miresme de păduri răcoritoare îţi umplu nările avide de verde, iar dacă sorbi însetat din licoarea din faţa ta vei şti că cerul ţi-a dat bineţe.

10 comentarii:

  1. Buna mea prietena Mandala,
    pentru tine oricand!

    RăspundețiȘtergere
  2. E...perfect...o adevarat incantare!O noapte minunata!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce aromat, ce racoritor.Pot veni si eu?
    O seara minunata!

    RăspundețiȘtergere
  4. Maria,
    Acum desfac o sticla si te astept cu mare drag.

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna. Am gasit cateva linkuri despre coloranti alimentari naturali, printre care si pentru culoarea verde:

    http://anca.calinciuc.com/coloranti-alimentari/
    http://www.scribd.com/doc/49916868/Colorantii-alimentari-naturali
    in engleza: http://www.ehow.com/how_5668579_make-green-food-dye.html - colorant verde, din piure proaspat de spanac sau avocado

    Pofta buna!

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc mult Gelu.
    Imi vor fi de folos.

    RăspundețiȘtergere
  7. hm pare buna ,dar asa mult zahar,cit mierea nu se fierbe

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa este, mierea nu se fierbe, ca urmare am scos-o din reteta. zaharul, de preferinta brut, il folosesc mai mult pentru ca iese un sirop destul de concentrat si-l mai amestec cu alte sucuri naturale.

      Ștergere
  8. Apreciez foarte mult această reţetă că nu conţine colorant!

    RăspundețiȘtergere