Tao al revitalizarii






Principiul  Tao al revitalizării este un sistem fondat pe anumite exerciţii mentale şi fizice care constituie ceea ce numim „exerciţii taoiste interne”. Aceste exerciţii, care au puterea de a vindeca şi de a energiza organele noastre interne sunt secretul tinereţii, al sănătăţii şi al imunităţii faţă de boală. Binefacerile lor decurg din încetinirea organismului, din armonia, din liniştea, precizia, simplitatea şi accentuarea a tot ceea ce este interior.
Exerciţiile taoiste interne sunt exact contrariul exerciţiilor fizice convenţionale. Aceste exerciţii convenţionale, ca fotbalul, gimnastica, artele marţiale, boxul, halterofilia, etc. , ne permit poate să ne înfrumuseţăm corpul, dar acest lucru este cel mai adesea realizat în detrimentul rezervelor de energie ale organelor noastre interne, ceea ce ne face vulnerabili la tot felul de boli şi provoacă îmbătrânirea prematură a  organismului nostru. Oboseala, stresul, efortul, durerea şi contorsiunile pe care le cer exerciţiile fizice convenţionale tulbură funcţiile  delicate ale organelor noastre interne. Şi cum organele noastre interne sunt cele care asigură buna funcţionare a proceselor de regenerare a organismului, luptând totodată împotriva agenţilor  susceptibili de a provoca boala, orice perturbare a funcţiilor lor micşorează capacitatea organismului de a înlocui celulele îmbătrânite şi uzate şi de a combate microbii şi viruşii. De fapt, organele noastre interne fac ceea ce muşchii dezvoltaţi sunt incapabili să facă: să protejeze organismul împotriva îmbătrânirii şi a bolilor. Exerciţiile taoiste interne protejează, vindecă şi energizează organele interne. Iar când acestea sunt sănătoase, corpul este în mod natural frumos.
Tradiţia ne spune că exerciţiile taoiste interne au fost inventate de Împăratul Galben, care a fost unul dintre fondatorii ştiinţei şi filozofiei vieţii şi a longevităţii numite taoism. În limba chineză, principiul tao al revitalizării se numeşte „ YANG SHENG SHU”. Termenul traduce realizarea unei lungi vieţi sănătoase şi fericite cu ajutorul practicării exerciţiilor mentale şi fizice care previn şi vindecă toate afecţiunile, inversează procesul de îmbătrânire şi stimulează toate funcţiile organismului.

Există numeroase versiuni ale principiului tao al revitalizării; fiecare dintre aceste versiuni poartă un nume distinct şi  foarte descriptiv. Şi totuşi nici una dintre ele nu poartă un nume care să poată traduce precis adevărata semnificaţie şi funcţia reală a principiului tao sl revitalizării.
Există, de exemplu, TAO-YIN al cărui nume descrie întrebuinţarea gândirii, a anumitor instrumente şi a anumitor exerciţii fizice pentru a conduce circulaţia energiei în organism şi a vindeca astfel orice afecţiune. Această versiune este foarte populară în Japonia unde este numită DO-IN.
Forma principiului tao al revitalizării populare în China se numeşte CHI-KUNG sau NEI-KUNG . Termenul CHI- KUNG înseamnă „exerciţii respiratorii” sau „exerciţii energizante”, în timp ce NEI-KUNG înseamnă „exerciţii interne”.
Atât în China cât şi in Statele Unite s-au făcut cercetări asupra unor pacienţi care sufereau de cancer în fază terminală. Aceşti pacienţi au participat la o experienţă de tratare a cancerului cu ajutorul unor terapii CHI-KUNG. După 6 luni, circa 12% dintre pacienţi erau vindecaţi în timp ce 47% dădeau semne de ameliorare, restul pacienţilor nu au înregistrat nici o ameliorare.
Cum se explică aceste rezultate miraculoase?
Se spune că prevenirea, care este una dintre ideile de bază ale principiului tao al revitalizării, constituie una dintre cheile eficienţei exerciţiilor daoiste interne: dacă nu apar tulburări minore ale sănătăţii, atunci nu vor apărea nici tulburări grave şi astfel organismul nu va muri înainte de vreme. Scopul principal al principiului tao al revitalizării este de a ajuta oamenii să-şi prelungească viaţa.

Principiul tao al revitalizării nu este un sport. El nu este  conceput pentru a ne antrena într-o competiţie oarecare şi a ne obliga să facem mişcări obositoare - ceea ce provoacă în mod inevitabil stres sau tensiuni şi o pierdere de energie, adică exact ceea ce ne scurtează viaţa. El nu este, în acelaşi timp, nici o formă de artă marţială.
Deşi mişcările din TAI-CHI CHUAN par foarte lente, ele fac totuşi să apară tensiuni, pentru că TAI-CHI CHUAN era la origine o tehnică de luptă. Există totuşi un aspect al TAI-CHI CHUAN care îl apropie de principiul tao al revitalizării: unitatea dintre corp şi spirit. În fine, principiul tao al revitalizării nu este yoga în sensul strict al termenului , pentru că el nu impune corpului o serie de torsiuni, de poziţii şi mişcări de flexiune şi de întindere. El nu este nici o formă de meditaţie pentru că formele de meditaţie cele mai practicate îşi propun să facă „gol” în spirit, adică să-l „dezactiveze”. Nu ne putem goli spiritul pentru că însuşi faptul de a-ţi propune s-o faci constituie o activare a spiritului.

Principiul tao al revitalizării pune accentul nu pe dezvoltarea externă, ci pe dezvoltarea internă. La început, practicarea principiului tao al revitalizării este puternic orientată spre mişcarea fizică; pe măsură ce se progresează, mişcarea fizică este abandonată încetul cu încetul pentru a se realiza o concentrare asupra mişcării interne. Aşa încât un practicant destul de avansat va putea rămâne în imobilitate, dar va aborda de vitalitate şi va fi foarte activ interior. Orice practică care nu se bazează pe dimensiunea internă a mişcării nu este tao al revitalizării.
Întreaga forţă a acestui principiu rezidă în marea sa flexibilitate. Orice persoană, oricare i-ar fi vârsta, starea de sănătate sau boala de care suferă, poate executa exerciţiile taoiste interne pe care le doreşte oriunde şi oricând, fără să aibă nevoie de nici un accesoriu. Întrebuinţate în mod adecvat, tehnicile principiului tao al revitalizării pot transforma procesul metabolic cel mai fundamental, adică respiraţia, într-o terapie deosebit de eficientă. În plus, faptul că suntem pe deplini conştienţi de starea noastră de spirit şi de mişcarea corpului nostru constituie, de asemenea, o formă potenţială de terapie.

Rezultatele reconfortante pe care le putem obţine prin practicarea sinceră şi dezinteresată a diferitelor exerciţii taoiste, sunt suficiente pentru a face să se nască în noi un fel de fervoare care ar putea să ne transporte către alte medii de înţelegere a lumii şi de dezvoltare spirituală.

Atunci când faceţi exerciţii externe
Trebuie să faceţi exerciţii interne

Dar atunci când faceţi exerciţii interne
Vă puteţi permite să uitaţi exerciţiile externe.


TAO



 Taoismul este cea mai veche religie din lume. Fondatorul ei, Lao-Tseu (citeşte Lao Zi), fără îndoială cel mai bine cunoscut şi cel mai important dintre înţelepţii taoişti, a scris un tratat intitulat TAO-TE-KING care a constituit temelia pe care aveau să sprijine cei opt stâlpi ai taoismului. Această lucrare este înainte de orice un tratat de politică şi o reprezentare teoretică a taoismului, aşa cum poate fi ea concepută de un spirit iluminat. Formularea aspectelor practice şi funcţionale a fost lăsată pe seama altor înţelepţi, în special a Împăratului Galben. În afară de filozofia şi doctrinele fundamentale ale taoismului, bătrânii învăţaţi taoişti au instituit numeroase tehnici  având ca scop să transforme şi să imortalizeze corpul fizic. Astfel, au apărut în cele din urmă cei opt stâlpi ai taoismului. Cei opt stâlpi ai taoismului, care sunt cele opt ramuri ale gândirii şi ale practicii taoismului, sunt reprezentaţi de cele opt trigrame ale PA-KU sau simbolul taoismului. Exerciţiile taoiste interne reprezintă unul dintre stâlpii taoismului.
Înainte de a începe să tratăm în detaliu exerciţiile taoiste interne, mi se pare indicat să-ţi prezint lista celor opt stâlpi ai taoismului:

Tao al filozofiei


Tao al filozofiei ne face să descoperim logica care subîntinde desfăşurarea vieţii precum şi scopul destinului. El reprezintă o serie de linii directoare pe care le putem întrebuinţa individual sau colectiv pentru a cunoaşte succesul şi a ne înălţa spiritual. Bazat pe descoperirea spirituală a unor legi universale ascunse, însă absolut manifeste şi fiabile, tao al filozofiei ne pune la dispoziţie informaţii amănunţite despre metodele prin care putem conduce şi stimula dezvoltarea socială în general şi bunăstarea noastră individuală.

Tao al revitalizării






Acest tao face obiectul acestei pagini care are scopul de a expune într-un mod clar teoria şi practica principiului tao al revitalizării.
Exerciţiile taoiste interne orientează puterea noastră naturală de vindecare către anumite glande şi organe interne, fapt care stimulează organismul, echilibrează nivelul de energie şi înjumătăţeşte activitatea organelor interne, în scopul de a vindeca şi mai ales de a preveni boala. Exerciţiile taoiste interne vizează înainte de toate să favorizeze longevitatea.
Există trei categorii de exerciţii taoiste interne.
Prima categorie cuprinde exerciţiile concepute pentru a ne putea învăţa postura pe care trebuie să o adoptăm pentru a ne aşeza, a ne întinde, a merge şi a munci, astfel încât să favorizăm vindecarea. Aceste exerciţii sunt: cele cinci exerciţii inspirate de animale, cele opt exerciţii direcţionale, cele douăsprezece exerciţii pentru nervi, la care se adaugă exerciţiile de bază, adică : exerciţiul cerbului, exerciţiul Cocorului şi exerciţiul Broaştei ţestoase.
Cea de a doua categorie cuprinde exerciţiile de meditaţie pe meridiane şi exerciţiile de contemplare taoistă. Artă de vindecare absolut extraordinară, meditaţia pe meridiane este practicată în scopul de a regla, de a echilibra şi de a ridica nivelul energiei al organismului. Meditând asupra canalelor de circulaţie energetică din organism, care se numesc mai precis meridiane, putem să urmărim energia care traversează şi să le repartizăm într-un mod mai echilibrat în întregul nostru organism. Intelectul, corpul şi spiritul sunt atunci perfect integrate şi noi ne simţim perfect învioraţi.
În timp ce tehnicile de acupunctură şi de acupresiune- care s-au născut din meditaţia pe meridiane- sunt utilizate pentru a veni în ajutorul celorlalţi, meditaţia pe meridiane constituie o tehnică de autovindecare.
A treia categorie de exerciţii de vindecare se bazează pe tehnici de respiraţie care energizează organismul.  Aceste tehnici permit organismului să absoarbă energie prin punctele de acupunctură situate pe meridianele care traversează corpul. Respiraţia energizantă constituie o etapă vitală către autovindecare şi stabilirea unor legături indestructibile cu energia care scaldă întregul univers.

Tao al alimentaţiei echilibrate


În orice regim alimentar, echilibrul dintre aciditate şi alcalinitate este foarte important pentru că alimentele care au un pH echilibrat se alterează mult mai încet, ceea ce înseamnă că cel ce le consumă poate profita de o cantitate maximală de substanţe nutritive pe care ele le pot procura.  Atunci când alimentele pe care le consumăm nu au un pH echilibrat, ele se alterează imediat ce au pătruns în sistemul digestiv astfel încât, în loc să profităm de substanţele nutritive cuprinse în aceste alimente, organismul absoarbe otrăvurile produse prin alterare.

Tao al alimentelor uitate





Ne place foarte mult să fim satisfăcuţi şi mulţumiţi de alimentele pe care le mâncăm; apreciem mult prezentarea, mirosul şi gustul mâncărurilor pe care le servim în fiecare zi. Şi totuşi alimentele pe care le mâncăm nu ne procură suficiente substanţe nutritive pentru a ne menţine starea bună de sănătate. Trebuie să le adăugăm alimente mai puternice, cum ar fi plantele aromatice, care constituie al doilea nivel al alimentaţiei, adică tao al alimentelor uitate.
Taoiştii au studiat secole de-a rândul proprietăţile curative ale plantelor, devenind astfel foarte iscusiţi în arta de a le folosi în modul cel mai eficient cu putinţă. Plantele posedă numeroase proprietăţi pe care ştiinţa modernă nu le-a descoperit încă. Deşi Dumnezeu a creat frunzele, ramurile, trunchiurile şi rădăcinile pentru consumul nostru, cei mai mulţi dintre noi le excludem complet din alimentaţia noastră. Taoiştii numesc aceste plante aromatice „alimente uitate” pentru că ele au fost treptat eliminate din alimentaţia strămoşilor noştri printr-un proces de selecţie. De-a lungul secolelor ele au fost complet abandonate, fiind considerate ca puţin atrăgătoare datorită aspectului lor, a mirosului sau a gustului lor. Atunci când omul a învăţat să-şi cultive hrana, el a hotărât în mod natural să nu cultive decât alimentele plăcute simţurilor sale. Dar, aşa cum spune dictonul, suntem ceea ce mâncăm! În consecinţă, dacă vom consuma alimente mai puternice din punct de vedere nutritiv, vom deveni mai puternici. Atunci când avem sângele saturat de substanţe nutritive provenite din alimente „uitate”, microbii mor pur şi simplu de foame ceea ce are ca efect purificarea şi curăţirea naturală a organismului. Proprietăţile de  purificare şi curăţire care permit plantelor aromatice să se conserve timp de ani de zile fără cel mai mic semn de putrezire reprezintă pentru noi cele mai mari binefaceri pe care o alimentaţie bogată în asemenea plante le poate oferi.

Tao al artei vindecării



Ca şi tao al revitalizării, tao al artei vindecării permite reglarea, echilibrarea şi mărirea energiei vitale, este întrebuinţat pentru a-i vindeca pe alţii.
Tao al artei vindecării, numit şi TUI-NA, este o tehnică de masaj care permite să urmărim meridianele (sau circuite de circulaţie energetică) în organismul nostru pentru a ne regla funcţiile vitale. Servindu-ne de cele şaisprezece manevre diferite ale masajului TUI-NA, putem să punem la locul lui orice organ intern care ar fi putut să se deplaseze. Şi pentru a completa aceste tehnici concepute pentru a acţiona asupra diferitelor părţi ale corpului nostru, putem recurge la anumite mediumuri adecvate, care sunt de fapt cele cinci elemente fundamentale: pământul, metalul, apa, lemnul şi focul. Acele de acupunctură întrebuinţate pentru a canaliza energia în organism şi beţişoarele de pelin arse, în contact cu pielea sunt cele două mediumuri de metal şi foc cunoscute în Occident. Acupunctura şi arderea beţişoarelor de pelin sunt două metode derivate din principiile şi metodele TAI-NA.
  
Tao al înţelepciunii sexuale


Taoismul a fost prima filozofie care a ţinut pe deplin cont de sexualitate şi care a făcut din energia sexuală un element de transformare personală. Sexologia taoistă îşi învaţă adepţii cum să profite de plăcerea sexuală fără să se epuizeze; ea le explică cum să-şi întărească organele sexuale, cum să-şi întrebuinţeze energia sexuală pentru a vindeca afecţiuni specifice şi pentru a dezvolta o legătură afectivă mai strânsă.

Tao al perfectei stăpâniri de sine


Tao al perfectei stăpâniri de sine ne furnizează instrumentele de care avem nevoie pentru a învăţa să ne cunoaştem mai bine şi să-i cunoaştem mai bine pe ceilalţi, pentru a adapta energiile care ne înconjoară la natura şi la scopul nostru şi, în sfârşit, pentru a deveni stăpâni pe noi înşine. Vechii taoişti au elaborat o serie de metode vizând reducerea stresului:
  1. studiul figurii unei persoane poate dezvălui capacităţile ei prezente, atitudinile ei, trăsăturile ei personale şi starea de sănătate. De exemplu, previziunea instinctivă a unor evenimente viitoare se poate citi în 108 puncte ale feţei, care formează pentru orice iniţiat un sistem de avertizare uşor de recunoscut.
  2. sistemul amprentelor digitale dezvăluie trăsăturile ereditare ale personalităţii unui individ, precum  şi anumite indicii asupra stării lui de sănătate. Amprentele digitale constituie în acelaşi timp trasee variabile ale dezvoltării naturale a potenţialului personal şi profesional al acestei persoane, care îi semnalează pericolele pe care le prezintă slăbiciunile sale ereditare şi pe care ea trebuie să le recunoască pentru a putea să le învingă.
  3. numerologia taoistă dă informaţii unei persoane asupra situaţiei sale şi asupra „modelului” care îi caracterizează viaţa
  4. sistemul astrologic al stelei Nordului, care constituie un sistem mai complet şi mai ştiinţific decât astrologia occidentală, permite unei persoane să-şi cunoască destinul şi viitorul financiar; el îi dezvăluie, de asemenea, calităţile fizice, mentale şi spirituale ale soţului/ soţiei şi ale copiilor, precum şi toate celelalte aspecte ale vieţii sale.

Tao al succesului


Tao al succesului dezvăluie mecanismele precise care guvernează evenimentele cele mai importante ale vieţii precum şi forţele care modelează toate evenimentele. Tao al succesului reflectă marea putere a înţelepciunii  taoiste şi care se împarte în trei părţi:
  1. studiul simbolurilor şi al semnelor care reprezintă nesfârşitele schimbări care se produc în întregul univers. Aceste fenomene sunt guvernate de legi exacte definite de fizică, chimie, biologie, geometrie, algebră, precum şi diverse alte ramuri ale matematicii
  2. tao al schimbării, adică studiul filozofiei sociale şi al psihologiei tranzacţionale, aşa cum este reprezentat de cele şaizeci şi patru de hexagrame. Fiecare hexagramă este formată din şase linii care reprezintă toate o etapă în dezvoltarea unor tranzacţii individuale sau colective.
  3. practica previziunii evenimentelor, cunoscută sub numele de sistemul YI-KING al spaţiului şi al timpului, se bazează pe principiul ciclului, adică că tot ce s-a produs deja se va produce din nou  şi că tot ce se va produce s-a produs deja într-un mod orecare.

Cei opt stâlpi ai taoismului acoperă toate aspectele existenţei noastre cotidiene. Ei au fost astfel concepuţi încât să satisfacă integral nevoile fizice fundamentale într-un mod care să ne permită să ne realizăm întregul nostru potenţial ca fiinţe umane şi să învingem, în consecinţă, aspectul degenerativ al timpului, ca să trăim cu Tao, adică cu Dumnezeu.

Un comentariu:

  1. O precizare:
    -nu sunt deacord cu faptul ca exercitiile pentru intarirea si dezvoltarea musculaturii sunt intodeauna daunatoare.Haidati sa facem o diferenta intre exercitii fizice.Nesanatos este:1.sa te suprantrenezi.2.sa fii mereu in stres in cazul competitiilor.3.sa consumi anabolizante.Sanatos este:sa nu te supraantrenezi,sa faci flotari,tractiuni,genoflexiuni,abdomene,box,plus daca vrei cu o pereche de gantere exercitiile in felul urmator:muschiul bine lucrat sa se simta fierbanteala dar in acelasi timp sa capeti energie nu sa pierzi energie ,sa lucrezi cu greutati medii sa executi corect miscarile iar daca vrei sa faci o proba de forta poti o data pe luna sa incerci si ridcarea greutatii maxime.2.sa nu faci la nivel copetitional eventual mici concursuri locale sau intruniri cu demonstratii amicale totul e sa fie psihicul calm.3.sa nu consumi anabolizante.Lasa muschii sa se dezvolte cat poate organismul ,e normal ca mai corectezi unele deficiente.Frumosul si uratul este un concept foarte relativ.Eu as zice ca frumusetea universala este un corp sanatos puternic dar aici ma opresc deoarece muschii sunt de mai multe tipuri:endomorf,ectomorf,mezomorf.Indiferent ce tip de muschi ai fara muschi nu putem vorbi despre sanatate la fel cum conteaza si exercitii interne descrise aici.Calugarii Shao Lin nu au muschi?Dar cei/le care fac arte martiale?Exista chiar qi-gong extern si intern.Ambele variante sunt la fel de importante.
    -cat priveste partea personala:eu fac culturism natural si forta din anul 1997 inainte faceam fara greutati.Actualmente nu frecventez nici o sala prefer aerul curat de padure unde iesim aproape zilnic.Plus fac acasa am doua gantere ,sac de box din panza si umplut cu nisip un box punch din plastic si un dispozitiv de tractiune.Unii oameni insa ma condamna din invidie sau din alte idei preconcepute ca ma ocup cu fizicul.O fac pentru:sanatate ,este dovedit ca un corp lucrat cu conditiile amintite este mult mai sanatos,o fac pentru forta si sa arat ca un om puternic,o fac ca sa fiu tanar si sa arat tanar,iar intr-o masura pot zice ca o fac sa arat si frumos desi am cris ca frumusetea este relativa deci sa arat frumos daca acceptam ca frumusetea universala este un corp puternic si pot zice ca intr-o masura doresc sa ma incadrez in prototipul de frumusete europeana.corpul este oglinda spiritului.Atat.
    -nu doresc sa renunt la exercitiile de forta am cateva mai deosebite,deoarece eu nu consum deloc carne de 6 ani sunt aproape vegan si lumea crede ca noi suntem "slabi,amarati de vai de noi"in caz daca sunt provocat sunt dispus sa demonstrez altora contrariul dar nu si in alte cazuri deoarece prefer sa fiu mai modest cine se lauda mult nu realizeaza mult.
    -cat despre exercitiile interne doresc sa cunosc si sa practic cat mai mult dar fara sa fiu condamnat ca fac si exercitii sanatoase externe.

    RăspundețiȘtergere